Tot ce trebuie să știți despre Programul „Noua Casă” 2022

Tot ce trebuie să știți despre Programul „Noua Casă” 2022

Programul „Noua Casă”, care le asigură cumpărătorilor posibilitatea achiziționării unei prime locuințe, cu un avans mai mic față de cel solicitat pentru un credit imobiliar-ipotecar standard, continuă și în anul 2022, Ministerul Finanțelor propunând alocarea unui plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde de lei, la fel ca anul trecut.

Programul care inițial s-a numit „Prima Casă” a fost lansat în anul 2009 și de atunci s-a bucurat de un real succes datorită avansului de numai 5% care le-a facilitat celor cu posibilități financiare mai modeste cumpărarea unui apartament. Din 2009 și până la finalul anului trecut au fost acordate 321073 garanţii și promisiuni de garantare în valoare totală de 29,90 miliarde de lei.

Potrivit Ministerului Finanțelor, în 2021 au fost acordate 11858 garanţii în valoare totală de 1,52 miliarde de lei și 3779 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,55 miliarde lei, din care, din plafonul anului 2021, au fost acordate 9275 contracte de garantare în valoare totală de 1,18 mld. lei și 3566 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,52 miliarde lei.

Conform declarațiilor ministrului Adrian Câciu, plafonul de garantare alocat pentru anul 2022 ar putea fi suplimentat, în funcție de evoluția Programului. 

„Am semnat şi continuarea programului Noua Casă, acordarea plafonului pe acest an, care se va menţine la nivelul de anul trecut în primă fază şi, în funcţie de evoluţia programelor (...) vom suplimenta plafoanele. Ce mi-aş dori este ca programele să întrunească solicitarea din partea beneficiarilor, astfel încât să putem suplimenta”, a declarat ministrul, la jumătatea lunii februarie.

Ca o noutate, pentru acest an Ministerul propune încheierea de polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate, la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață a locuinței (urmând ca această prevedere să se aplice tuturor creditelor garantate în cadrul Programului, pentru polițele de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a noii hotărâri de guvern).

„Noua Casă” 2022, pe scurt

Ce definește „Noua Casă”:

- este un program guvernamental destinat persoanelor fizice;

- facilitează achiziția unui imobil cu destinația de locuință, prin intermediul contractării de credite garantate de stat;

- “Noua casă” se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe;

- valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66500 de euro, pentru locuințe al căror preț este de maximum 70000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%, și de 119000 de euro, pentru locuințe al căror preț este de maximum 140000 de euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%;

- locuințele de maximum 70000 de euro pot fi noi, vechi sau consolidate, iar cele peste 70000 de euro trebuie să fie noi (documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții să se fi semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat);

- programul permite şi achiziționarea unor proprietăți cu valori ce depăşesc 70000/140000 de euro, cu condiția achitării diferenței din surse proprii;

- dobânda este variabilă, calculată în funcție de Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), la care se adaugă o marjă fixă de maximum 2%;

- garanțiile constă în: ipotecă de rang I în favoarea băncii şi a Statului Român asupra imobilului achiziționat prin credit, ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise la banca finanțatoare, depozit colateral constituit în favoarea băncii şi valabil pe întreaga durată a finanțării, reprezentând contravaloarea primelor 3 rate de dobândă;

- durata maximă a contractului de credit este de 30 de ani;

- programul nu are limită de vârstă şi poate fi accesat fie singur, fie împreună cu partenerul de viață, dacă amândoi îndeplinesc criteriile de eligibilitate;

Condiții de eligibilitate

Pentru a beneficia de acest program, persoanele fizice trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:

- la data solicitării creditului garantat, trebuie să declare pe propria raspundere fie ca nu dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobandită, fie că dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândită prin orice alt mod decât prin acest tip de program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp;

- achiziționează în cadrul Programului o singură locuință, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condițiile legii;

- are calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul, trebuie să îndeplinească și condițiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanțatorilor.

Documente necesare

Potrivit Fondului de Garantare, după aprobarea finanțării, banca transmite către FNGCIMM solicitarea de garantare/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicații web, puse la dispoziție de către FNGCIMM, și atașează în aplicație următoarele documente:

- solicitare de garantare/ solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare și promisiunea de garantare, dacă este cazul;

- documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum și al soțului/soției, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriți, din copie certificată;

- declarația pe propria răspundere a beneficiarului;

- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnatură privată cu data certă;

- extras de carte funciară privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitării de garantare;

- certificatul de eficiență energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică;

- în cazul acordării unei promisiuni de garantare se atașează și promisiunea unilaterală de creditare emisă de către bancă;

- în cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate din cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului și pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vanzător.

Atenție! Cele mai frecvente motive de invalidare a dosarelor sunt reprezentate de lipsa documentelor obligatorii, de documentele expirate sau ilizibile, de informațiile completate greșit în aplicație. Trebuie să vă asigurați, așadar, că dosarul este complet și că documentele pe care le conține sunt în termenele de valabilitate solicitate, că sunt completate clar și citeț. Este foarte important ca dosarele să fie corect întocmite si transmise complet, pentru a se evita retrimiterea la bancă și apoi reluarea analizei, deci tergiversarea întregului proces de obținere a creditării. 

Dacă imobilul dorit nu este finalizat sau dacă nu v-ați hotărât asupra locuinței pe care doriți să o cumpărați, puteți utiliza creditul Noua Casa optând pentru o Promisiune unilaterală de creditare, emisă de bancă, completată de o promisiune de garantare emisă de FNGCIMM. Valabilitatea maximă a promisiunilor de creditare/garantare este de 18 luni.

Nu uitați că „Noua Casă” are un caracter social, așadar programul poate fi accesat o singură dată. Trebuie să alegeți cu grijă imobilul pe care îl cumpărați, fiindcă, pentru o a doua locuință achiziționată prin acest program nu veți mai fi eligibil. În acest sens, brokerii Welt Imobiliare vă pot consilia pentru a alege cea mai potrivită proprietate care să devină noua dumneavoastră casă în care să vă simțiți, cu adevărat, acasă!