Cartierul Mănăștur va fi modernizat printr-o bază sportivă similară celei din Gheorgheni

Cartierul Mănăștur va fi modernizat printr-o bază sportivă similară celei din Gheorgheni

Conform unui nou Plan Urbanistic Zonal, cartierul Mănăștur ar urma să aibă o bază sportivă modernă, care va spori calitatea vieții locuitorilor, după modelul din Gheorgheni. Noua bază sportivă, care va include și un parc, va fi construită în zona „La terenuri”, un spațiu părăsit în ultimele decenii, reactivat doar în cadrul unor evenimente punctuale.

Cu siguranță, după implementarea acestui proiect, cartierul Mănăștur va crește și din punctul de vedere al pieței imobiliare, apartamentele din arealul bazei sportive sporind în valoare. Achiziționarea acum a unui apartament într-unul dintre blocurile din zonă reprezintă o investiție care, cu siguranță, se va dovedi în timp drept una profitabilă.

„Planul Urbanistic Zonal constă în reglementarea unui teren delimitat de pârâul Calvaria în partea de vest, liziera pădurii Mănăștur în partea de sud, strada Mărișel și zona ansamblurilor de locuințe colective construite înainte de 1990 în partea de est și nord”, putem citi în documentația oficială.

Străzile Parâng, Tazlău, Retezat, Mehedinți, Mărișel, Negoiu, Huedinului, Cernăuți, Borșa, toate aleile și străduțele secundare acestui areal vor beneficia în viitor de proximitatea cu baza sportivă, care ar putea însemna un preț mediu pe metru pătrat al apartamentelor mai mare decât în prezent (corelat, bineînțeles, și cu viitoarele evoluții ale pieței imobiliare, per ansamblu).

Cartierul Mănăștur va întineri

Noul Plan Urbanistic Zonal propune crearea unui ansamblu de funcțiuni care va include: loc de joacă pentru copii, alimentație publică, zonă de recreere, skate-park, terenuri de sport în aer liber, zonă coșuri de baschet, promenadă, pistă de alergat, zonă fitness, peluză multifuncțională, parcare.

Mănășturul va avea, așadar, un loc de joacă potrivit pentru copiii tinerelor familii, care nu vor mai fi nevoiți să își petreacă copilăria doar între blocurile gri, urmând a avea la dispoziție un loc modern unde se vor putea juca, socializa și face sport, în deplină siguranță.

Vechiul Mănăștur va primi haine noi, pentru a îmbrăca necesitățile tuturor locuitorilor, la standardele de viață ale acestui secol.

Un Mănăștur verde

Conform noului PUZ, „Pârâul Calvaria, situat în proximitatea laturii vestice a zonei, prezintă un potențial pentru amenajarea unei promenade în lungul acestuia și a unor platforme amplasate pe acesta. Se propune realizarea unor poduri pentru acces peste cursul de apă care vor face legătura cu ansamblul de locuințe colective care sunt în curs de autorizare.

Se propune realizarea a 3 accese peste Pârâul Calvaria, prin intermediul unor poduri pietonale, care fac legătura zonei cu ansamblurile de locuințe colective amplasate pe partea opusă bazei sportive. De asemenea zona se va conecta la nivel pietonal de-a lungul pârâului cu centrul cartierului Mănăștur.

Având în vedere numărul mare de locuitori (cca. 46.252) din proximitatea sitului, se propune realizarea unei baze sportive cu mixaj funcțional destinat mai multor tipuri de activități: terenuri de sport în aer liber, zone de recreere, alimentație publică, loc de joacă pentru copii, pistă de alergare, dar și realizarea unei construcții care să adăpostească activități sportive de interior.”

Noul proiect urmează a valorifica potențialul cadrului natural existent în zonă:

„Se propune integrarea construcțiilor în cadrul natural, adopând un regim de înălțime redus pentru a nu obtura perspectivele asupra Pădurii Mănăștur.

Se propune amenajarea Pârâului Calvaria prin construcția unor baraje mici ce vor crea oglinzi de apă, facilitând apropierea către cursul de apă, zonă de promenadă în lungul acestuia și locuri de șezut pentru odihnă.

Se dorește amenajarea de spații verzi și plantarea de arbori răspândiți pe toată zona reglementată, reamenajarea zonei degradate în prezent, ocupată de garaje, din partea nordică a amplasamentului, prin plantații și amenajarea unui loc de joacă.”

Pentru o investiție profitabilă, apelați la Welt Imobiliare

Pentru a cumpăra un apartament în Mănăștur, apelați cu încredere la consilierii Welt Imobiliare, care vă vor oferi proprietatea potrivită bugetului dumneavoastră, dintr-un portofoliu bogat de apartamente.

La viitoarea bază sportivă trebuie să ne gândim de acum, când luăm în calcul oportunitatea unei investiții imobiliare în Mănăștur, cel mai mare cartier al Clujului, un mic oraș în oraș, care va beneficia în viitor de o investiție publică ce îl va aduce la standardele urbanistice ale anului 2020.

O zonă ce urmează să fie dezvoltată și modernizată este cea mai potrivită pentru o investiție profitabilă! Pentru a cumpăra un apartament lângă viitoarea bază sportivă (și nu numai), ne puteți contacta aici.

Citiți și: De ce merită să investim într-un apartament în Mănăștur?

Sursa foto: randări zona „La Terenuri” Mănăștur via ArhiBox