Top 5 aberații imobiliare din Cluj și cum să scăpați de capcana lor

Top 5 aberații imobiliare din Cluj și cum să scăpați de capcana lor

Atunci când vă doriți o locuință, cel mai simplu este să apelați la o agenție imobiliară care să vă consilieze, să „vă plimbe” pe la apartamentele potrivite și să se asigure că actele sunt în regulă, tranzacția semnată și finalizată cu succes, în cel mai scurt timp posibil și cu cât mai puțin stres și efort din partea voastră, în calitate de cumpărători.

Problemele apar atunci când cei doi factori principali implicați într-o tranzacție, vânzătorul și cumpărătorul, participă la demersul comercial influențați de diverse idei preconcepute și mentalități greșite (în primul rând pentru ei), pe care le putem eticheta, sub o umbrelă mai largă, cu termenul de „aberații”. Aberațiile din acest domeniu sunt diverse, iar, transpuse în fapte, acestea transformă o tranzacție altfel reușită într-un eșec, unul scump, fiindcă toată lumea își pierde vremea și își consumă inutil energia: și proprietarul, deranjat inutil pentru vizionări, și clientul, care doar se plimbă, irosind timp prețios, și agentul imobiliar care are drept scop vânzarea și închirierea de proprietăți, nu doar prezentarea acestora, ca la muzeu. Dintre multele aberații care circulă pe piață, câteva se repetă frecvent și le putem astfel încadra într-un top 5, unul subiectiv, bineînțeles, care poate suferi modificări ca locuri pe podium:

Locul I: „Mai umblu cu încă 3 agenții, vreau să văd cât mai multe apartamente înainte de a lua o decizie!”

Una dintre cele mai păguboase atitudini, atunci când cautați un apartament, este să umblați cu „toate agențiile”, din dorința de a vedea zeci sau sute de apartamente (numărul nu reprezintă deloc o exagerare).

De ce? În primul rând, fiindcă riscați și chiar veți reuși să vedeți aceleași apartamente, dar cu agenții diferite, reușind astfel doar să vă irosiți timpul prețios (și pe al vostru, și pe al proprietarului, și pe al agentului) și, eventual, să pierdeți și bani, semnând convenții prin care vă obligați să plătiți comision fiecărei agenții pentru unul și același apartament. În plus, un client care „se plimbă cu toți” este tratat ca atare de către toți – nu veți fi văzuți drept clienți serioși și, în consecință, nici nu veți fi tratați cu prioritate.

Pentru maxim succes în găsirea unui apartament cu minim efort, vă recomandăm următoarele:

1. Apelați la o singură agenție serioasă, informați brokerul că vizionați apartamente doar cu el, iar el vă va trata drept cel mai bun și mai serios client al său, vă va pune pe primul plan, își va face timp în funcție de programul vostru (chiar și în timpul său liber), vă va căuta, vă va propune și arăta cele mai bune apartamente de pe piață, va fi la dispoziția voastră, pe scurt, până la finalizarea tranzacției (și chiar și după, dacă veți dori să închiriați apartamentul sau să îl vindeți la un moment dat).

2. Proprietățile de pe piață se cumpără. Unele mai repede, altele mai târziu, dar ele nu rămân „în vitrină” până când vă decideți asupra unuia, daca tergiversați prea mult decizia. Atunci când vreți să vedeți o sută de apartamente, riscați ca, după vizionarea celui cu numărul o sută, să vă hotărâți că apartamentul al douăzecilea v-a plăcut cel mai mult, însă, surpriză!, acesta a fost deja cumpărat de altcineva, tocmai pentru că era foarte bun ca preț, compartimentare, zonă ș.a.m.d.

3. Majoritatea apartamentelor de pe piață sunt disponibile simultan în portofoliul mai multor agenții mari, așa că, apelând doar la una, salvați timp și energie și ajungeți să vedeți exact ce ați fi văzut și dacă umblați cu toți. Vă scutiți și pe voi, îi scutiți și pe agenții imobiliari de încurcături inutile.

 

Locul II: „Mai aștept, se aude că vine criza și vor scădea mult prețurile apartamentelor!”

Argumentul pentru care această afirmație - prezentă de ani de zile în mentalitatea unor cumpărători - este o aberație, e urmatorul: ea există de ani de zile doar în mentalitatea unor cumpărători. Peste aceștia nu a venit, între timp, criza imobiliară, doar cea personală, fiindcă economiile lor au devenit, în timp, insuficiente pentru achiziționarea tipului dorit de proprietate. Nu au scăzut prețurile pentru profeții crizei, a scăzut doar numărul de camere pe care aceștia și le permit - acum își mai pot cumpăra doar o garsonieră cu banii cu care în urmă cu doi ani și-ar fi luat un apartament spațios de două camere. Iar, peste un an, „criza” se va accentua cel mai probabil și mai tare, iar ei își vor mai putea cumpăra doar o garsonieră la periferie sau una confort II. Firește că economia este ciclică, desigur că aceste „crize” vin și se duc, nelăsându-se niciodată așteptate în zadar. Dar cei care investesc bazându-se doar pe speranța că va pica economia o dată la 10-20 de ani vor trăi, în cea mai mare parte a timpului, doar deznădejde. O criză ca acum 10 ani nu va mai veni prea curând, fiindcă lumea s-a schimbat și nu mai avem acum condițiile economice globale de atunci.

Locul III: „Nu cumpăr în Iris, Mănăștur, Borhanci (etc.), fiindcă acelea nu sunt zone bune!”

Atunci când dispuneți de un buget limitat, dar vă doriți un apartament spațios, cel mai indicat este să vă orientați spre cartierele care, în mod greșit, sunt considerate „mai puțin bune”. Doar mentalitatea eronată scade prețurile în anumite cartiere, altfel la fel de „respectabile” ca și cele „bune”. Centrul Clujului este situat chiar în centrul orașului, în sensul că aproape toate cartierele sunt localizate de jur împrejur. Indiferent că locuiți în Iris, în Mănăștur, în Gheorgheni, în Mărăști, Zorilor ș.a.m.d., distanța față de kilometrul 0 este aproximativ aceeași. Aveți mijloace de transport în comun, magazine, zone verzi (lipsă), parcări (lipsă) în toate cartierele. Blocurile vechi au aceeași calitate în toate cartierele, fiind ridicate după aceleași standarde (care au rezistat vremii) din timpul regimului comunist. Blocurile noi sunt, de asemenea, peste tot, la fel de bune. Diferența este una de gust, însă „gusturile nu se discută” numai dacă bugetul vă este suficient de generos încât să vă permită să cumpărați oriunde. Dacă suma este limitată, alegeți cu încredere un cartier, pe nedrept, mai slab cotat. Vă veți bucura de un apartament mai spațios într-o zonă la fel de sigură, de accesibilă, de conectată la facilități ca și zonele mai scumpe.

Locul IV: „Am vândut un apartament de 3 camere în Alba, vreau să cumpăr tot un apartament cu 3 camere în Cluj. Sunați-mă când apare unul.”

Realitatea este că din banii obținuți în urma vânzării unui apartament de 3 camere în Alba, puteți cumpăra în Cluj doar o garsonieră confort I (de 28 mp) sau un apartament cu două camere confort II (35-37 mp). Multor cumpărători li se pare această diferență de preț drept una scandaloasă și nesimțită, însă ea este generată de raportul dintre cerere și ofertă, nu de decizii arbitrare, lipsite de bun-simț, ale proprietarilor sau ale agenților imobiliari clujeni.

În Cluj proprietățile sunt scumpe fiindcă cererea este mare, iar cererea e mare fiindcă orașul oferă mai multe decât alte localități. De ce e normal să fie în Alba mult mai ieftine apartamentele și casele? Fiindcă în Alba nu vin anual zeci de mii de tineri, din toată țara, să studieze. Fiindcă nu rămân mii de tineri în Alba, după ce termină facultatea. Fiindcă în Alba nu se relochează cu jobul sute de angajați din țară. Fiindcă nu este un centru de IT. Fiindcă Alba nu are teatre, operă, cinematografe, viața culturală spumoasă din Cluj, unde în fiecare seară poți participa, dacă îți dorești, la un alt eveniment artistic. Findcă în Alba nu poți găsi oportunități la fel ca în Cluj, indiferent că vorbim de viața profesională sau de cea personală.

Da, un apartament de 3 camere din Alba este, în interior, la fel ca un apartament de 3 camere din Cluj! Dar ceea ce crește prețul în Cluj este exteriorul – ceea ce îți oferă orașul!

Dacă vreți să investiți la Cluj banii obținuți pe un apartament de 3 camere din Alba, din Bistrița, Piatra Neamț ș.a.m.d., fiți siguri că veți ieși în câștig! Chiar dacă vă deranjează diferența în minus de camere sau de metri pătrați, vă vor bucura banii în plus obținuți din chirie. Fiindcă închirierea unei garsoniere în Cluj este cel puțin la fel, dacă nu mai profitabilă decât închirierea unui apartament de 3 camere în Alba. Și găsiți chiriași mult mai ușor. Așadar, pontul este că nu e pont să vă supărați că sunt apartamentele scumpe în Cluj și să vă încăpățânați să stați cu banii la saltea și să nu acceptați realitatea, ci să luați lucrurile ca atare, să cumpărați ce vă pemiteți și să câștigați maximum din banii pe care îi aveți disponibili pentru o investiție imobiliară. Și așa ajungem la locul V...

Locul V: „Vreau un apartament pentru investiție, aveți un pont? Nu sunt interesat de apartamente la prețul pieței!”

Vânătorii de ponturi, într-o piață imobiliară matură ca cea din Cluj-Napoca, în general își pierd vremea cu speranțe deșarte. Căutarea înfrigurată de apartamente sub prețul obișnuit de tranzacționare îi va face pe acești cumpărători să găsească doar poduri în acte, garaje, pivnițe sau chiar vreo țeapă. Nimeni nu vinde în Cluj o proprietate bună, în regulă în acte, sub o anumită limită de preț, fiindcă nu există niciun motiv – la prețul pieței, apartamentele se cumpără. Proprietarii cunosc foarte bine valorile de tranzacționare, nu își subevaluează apartamentele. Cumpărătorii sunt, la rândul lor, la fel de bine informați. Clujul nu oscilează economic, nu crește fulgurant de la un an la altul, nu intră în colaps și în criză, nu se depopulează, nu pleacă universitățile, nu se face nici metrou, nu crește, nu scade spectaculos în perioade scurte de timp. În consecință, nici proprietățile din Cluj nu oscilează ca valoare de piață foarte brusc, într-un interval de timp foarte scurt, în așa fel încât proprietarii să își ofere disperați apartmentele drept chilipiruri, numai ca să se scape de ele! Așadar, ca să evitați pierderea de timp și risipa de energie și din acest punct de vedere, nu mai căutați așa-zisele ponturi, ci proprietățile care se vând la un bun raport preț – calitate.
Brokerii Welt Imobiliare vă stau la dispoziție cu proprietăți bune pentru toate bugetele. Apelând la o agenție imobiliară consacrată, aveți siguranța că veți face alegerea optimă fără a vă risipi inutil timpul, banii și energia cu „aberațiile” care îngreunează doar tranzacțiile de pe piață.