Anul 2022 a început cu cifre pozitive de vânzări în județul Cluj

Diverse
14/02/2022

Anul 2022 a început cu cifre pozitive de vânzări în județul Cluj

Datele statistice care reflectă vânzările de imobile din luna ianuarie ne arată la Cluj o tendință de creștere, ce s-a menținut pe întreaga durată a pandemiei. Luna trecută au fost tranzacționate un total de 1935 proprietăți, cu 302 mai multe față de ianuarie 2020, când în România ajungeau doar vești despre epidemia de Covid-19 din China. 

Piața imobiliară clujeană, sănătoasă înainte de criza epidemiologică ce imediat împlinește 2 ani, s-a dezvoltat lună de lună, Clujul rămânând, chiar și în această perioadă, un oraș plin de potențial, cu o zonă metropolitană bogată în oportunități pentru investitori (Baciul, Floreștiul, Apahida, Dezmirul, Gilăul ș.a. contribuind la cifrele crescânde de tranzacții imobiliare, pe toate segmentele de piață: rezidențial, comercial și terenuri).

Datele statistice ale ANCPI pentru luna ianuarie

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a înregistrat, în luna ianuarie a acestui an, 1935 contracte de vânzare-cumpărare încheiate în județul Cluj. 

Din totalul imobilelor vândute, 654 au fost unități individuale, 517 terenuri intravilane fără construcții, 658 terenuri intravilane cu construcții, 10 terenuri extravilane neagricole și 96 terenuri extravilane agricole.

În ianuarie 2020, când în România nu ajunsese oficial pandemia, la Cluj s-au vândut 1633 imobile, din care 626 unități individuale, 442 terenuri intravilane fără construcții, 468 terenuri intravilane cu construcții, 4 terenuri extravilane neagricole și 93 terenuri extravilane agricole.

Trăgând linie, putem remarca o sporire a vânzărilor în ianuarie 2022, în cazul tuturor tipurilor de proprietăți, față de perioada prepandemică. 

Decembrie 2021

În ultima lună a anului trecut, un interval dominat de sărbătorile de iarnă, clienții au fost mai preocupați de „cumpărături și cadouri” imobiliare, față de luna ianuarie. În decembrie, la Cluj s-au vândut, în total, 3658 imobile. Potrivit statisticilor detaliate ale ANCPI, dintre acestea, 1150 au fost unități individuale, 992 terenuri intravilane fără construcții, 1168 terenuri intravilane cu construcții, 19  terenuri extravilane neagricole și 329 terenuri extravilane agricole.

Noiembrie 2021

Și în noiembrie, piața imobiliară a fost una foarte animată, tranzacționându-se un total de 3057 imobile: 884 unități individuale, 893 terenuri intravilane fără construcții, 1011 terenuri intravilane cu construcții, 14 terenuri extravilane neagricole și 255 terenuri extravilane agricole.

Pentru lunile anterioare, vă invităm să citiți și precedentul articol cu date statistice, de pe blogul nostru: 

Cifrele toamnei în imobiliare: numărul de tranzacții, prețuri și tendințe 

Evoluția vânzărilor în ultimii 3 ani

Conform statisticilor ANCPI, anul trecut județul Cluj s-a clasat pe locul V pe țară ca număr de tranzacții imobiliare, cu 37269 proprietăți vândute.

În anul 2020, un an marcat de debutul pandemiei și de șocul inițial al stării de urgență, Clujul s-a situat pe locul III pe țară (și pe locul I în provincie), cu 36764 tranzacții încheiate.

În anul 2019, când pandemia nu exista pentru țara noastră, județul Cluj ocupa locul IV în topul național al vânzărilor, înregistrând un total de 29818 tranzacții. 

Așadar, chiar dacă locul ocupat pe podium a variat, creșterea numărului de proprietăți vândute la Cluj a rămas o constantă a ultimilor 3 ani, ceea ce justifică și sporul prețurilor, pe o piață în care jocul dintre cerere și ofertă determină valoarea financiară a proprietăților. 

Cifrele pozitive de vânzări de mai sus indică, fără doar și poate, că imobiliarele clujene au rămas o opțiune excelentă pentru investitori, garantând investiții dintre cele mai profitabile. Pentru a cumpăra o casă, un apartament, un teren sau un spațiu de producție sau comercial, consilierii Welt Imobiliare vă stau la dispoziție cu un portofoliu bogat de oferte.