Veşti bune pentru locuitorii din Floreşti!!! RATUC va efectua transportul de persoane între Cluj şi Floreşti

Veşti bune pentru locuitorii din Floreşti!!! RATUC va efectua transportul de persoane între Cluj şi Floreşti

În acest an, începând cu luna aprilie, Regia Autonomă de Transport Urban de Călători Cluj va efectua transportul de persoane între Cluj-Napoca şi Floreşti. Consiliul Local Floreşti a aprobat în ultima şedinţă o hotărâre prin care RATUC va opera în comună Floreşti pentru a asigura transportul în comun între Cluj-Napoca şi Floreşti. 

Directorul RATUC, Liviu Neag a prezentat consilierior locali din Florești avantajele pe care le presupune intrarea operatorului în zona Florești: "parc auto modern cu peste 200 de autobuze și microbuze, experiență în domeniu, viitoare investiții în sistem de ticketing automat". De asemenea, Neag a afirmat că se intentionează diversificarea rutelor pe mai multe străzi din Florești “pentru că deja în Floreşti vorbim de veritabile cartiere”. Legat de preț, directorul RATUC a afirmat că acesta va fi mult mai mic decât cel practicat de actualul operator şi că va fi unic pentru toate traseele (Cluj-Floresti/Cetatea Fetei/Tauti/Lună de Sus). Potrivit unor surse preţul unui bilet va fi de 2,5 lei. Înainte de votul consilierilor locali, primarul comunei Florești, Horia Șulea, a cerut seriozitate din partea RATUC: “Vă rog, respectuos, ca numărul de curse să fie mare şi bine asigurat, astfel ca toţi floreștenii să se bucure de decizia pe care domnii consilieri o vor lua! Sincer, am ceva emoţii, însă sper ca acestea să nu fie reale şi să asiguraţi un transport mai mult decât decent”, a spus primarul Horia Şulea.

Inclus în zona metropolitană Cluj, satul de odinioară, Florești, și-a pierdut în mare parte identitatea. Pe teritoriul comunei este azi amplasat supermarketul Metro și Polus Center Cluj. Amploarea deosebită a investițiilor imobiliare pe segmentul rezidential din ultimii ani și prețurile apartamentelor mai mici decât în municipiul Cluj au dus la triplarea numărului de locuitori din Floreşti.

Sursa: ftr.ro

V Teodorescu, Welt Imobiliare