Trucuri pentru fotografierea locuinţei dumneavoastră

Trucuri pentru fotografierea locuinţei dumneavoastră

Întreg procesul de vânzare începe cu promovarea locuinţei dvs. Întâi un anunţ în ziarele locale, urmat poate de înregistrarea ofertei dvs. pe diferite site-uri care promovează gratuit oferta dvs. Însă, locuinţele care oferă o descriere atât scrisă, cât şi vizuală, par să fie mai atrăgătoare pentru clienţi. Conform unui studiu realizat de cei de la 8z.com, locuinţele care aveau în jur de 25 de fotografii, alăturate descrierii anunţului, s-au vândut cu 17% mai repede (~2 săptămâni) decât cele care aveau între 1 şi 10 fotografii. Acel 17% s-ar cumula într-o perioadă de 2 săptămâni, care, pentru unii proprietari, poate avea un impact enorm.

Într-o piaţă imobiliară atât de competitivă, în care potenţialul cumpărător este "asaltat" nu cu zeci, ci sute de oferte, este important să faceţi ca locuinţa dvs. să iasă în evidenţă. Este important să reţineţi că, de cele mai multe ori, cumpărătorii vor vedea întâi pozele afişate pe diferitele site-uri de promovare, înainte să vină personal să vizioneze locuinţa dvs. Prin urmare, sunteţi de părere că pozele afişate în promovarea online a locuinţei dvs. exploatează în mod optim toate caracteristicile şi avantajele locuinţei dumneavoastră?Urmaţi aceste 5 trucuri pentru a face fotografii reuşite locuinţei dvs. Acesta este primul pas pentru a face ca oferta dvs. să capteze atenţia potenţialilor cumpărători.

Faceţi fotografiile într-o zi/seară senină

Sursa imagine: fixthephoto.com

Cerurile însorite proiectează o lumină caldă, surprinsă în fotografii. Norii tind să producă o atmosferă întunecată şi sumbră în fotografii, care, bineînţeles, este de evitat.

Luaţi în considerare orientarea geografică a locuinţei dvs.

Pentru cele mai bune fotografii de exterior, este necesar să aveţi soarele în spatele dvs, atunci când faceţi fotografia. Prin urmare, dacă locuinta dvs. este orientată spre est, ar fi ideal să faceţi fotografiile în timpul dimineţii.

Folosiţi lumina solară ca să faceţi o încăpere mai luminoasă

Timpul ideal pentru a face fotografii de interior este mijlocul zilei, când soarele va străluci direct în ferestrele locuinţei dvs, conferind încăperii o lumină mai blândă, un aspect general mult mai primitor.

Folosiți un trepied

Sursa imagine: fixthephoto.com

Extrem de puţini fotografi pot să stea complet nemişcaţi, chiar şi pentru secunda necesară ca să facă o poză. Fotografia ideală, necesită, de multe ori, ca aparatul de fotografiat să rămână complet fixat. Investiţi într-un trepied dacă doriţi să faceţi fotografii de calitate, pe care cu siguranţă nu le-aţi reuşi cu un aparat de fotografiat ţinut în mână. Dacă nu aveţi un trepied, încercaţi să fixaţi camera pe o suprafaţă stabilă astfel încât să puteţi face o poză mai clară.

Eliminați dezordinea

Evitaţi să aglomeraţi o încăpere cu obiecte inutile. Prin îndepărtarea lor, veţi face încăperea să pară mai spaţioasă. Încăperile curate şi organizate oferă posibilitatea potenţialilor cumpărători să îşi imagineze acea încăpere cu propriile posesiuni în ea. Aveţi o singură şansă să faceţi o primă impresie, iar cu numărul în creştere al cumparatorilor care caută locuinţe pe internet, este esenţial ca fotografiile din descrierea locuinţei dvs. să o prezinte în cea mai bună lumină.

Sursa: blog.allstate.com

Florina T, Welt Imobiliare