Prima Casă în anul 2013. Modificări importante aduse programului

Prima Casă în anul 2013. Modificări importante aduse programului Prima Casă urmează să continue şi în anul 2013 cu câteva modificări importante pentru beneficiarii acestui tip de credit. Conform unui proiect de act normativ aflat pe rol programul guvernamental Prima Casă va fi modificat astfel încât beneficiarii vor avea posibilitatea să-şi schimbe locuinta avariată sau să primească un nou credit pentru cumpărarea altei locuinţe.

O altă noutate este că proiectul de act normativ aduce lămuriri asupra cadrului legal în care se pot executa lucrări de intervenţie asupra imobilului pe parcursul derulării programului.

În ce condiţii va fi posibilă schimbarea locuinţei?

Ministerul Finanţelor şi finanţatorul îşi vor da acordul pentru schimbarea imobilului de locuit în următoarele condiţii:

  • locuinta a devenit improprie cerinţelor de locuit datorită unor vicii ascunse sau a daunelor suferite ca urmare a producerii unui risc asigurat cum ar fi incendii, inundaţii, cutremure, alunecări de teren
  • valoarea noii locuinţe dobândite de beneficiar trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea creditului contractat iniţial.

În ce situaţii beneficiarul programului poate contracta un nou credit Prima Casă?

Beneficiarul poate contracta un nou credit Prima Casă pentru achiziţia altui imobil dacă vechea locuinţă are daune (ca urmare a unui risc asigurat) evaluate la o valoare de cel puţin 50 % din valoarea creditului acordat iniţial.

Beneficiarul poate executa lucrări de intervenţie sau extindere a locuinţei pe parcursul derulării programului?

Proiectul de act normativ prevede că beneficiarul poate executa lucrări de intervenţie, respectiv dezmembrări, extinderi, modificări structurale, modificări ale destinaţiei părţilor comune sau diverse alte îmbunătăţiri aduse locuinţei în următoarele condiţii:

  • lucrările de intervenţie asupra locuinţei se pot face doar cu acordul finanţatorului şi al Finanţelor

  • ipoteca se extinde asupra îmbunătăţirilor aduse locuinţei

  • orice lucrare de intervenţie şi/sau extindere trebuie înregistrată în Cartea Funciară a imobilului (inclusiv pentru lucrările care nu necesită obţinerea unei autorizaţii de construire)

Pe lângă sumele rămase din acest an, statul a alocat 200 milioane Euro meniţi să asigure continuitatea programului Prima Casă cel puţin până la jumătatea anului 2013.

 Valentin T, Welt Imobiliare