Istoria afacerilor imobiliare - partea a II-a

Am revenit, aşa cum am promis, cu cea de-a doua parte a istoriei afacerilor imobiliare. În continuare, voi relata apogeul şi căderea regalităţii şi efectele acestor schimbări istorice asupra dreptului de proprietate.

Trăiască regele...

Acest sistem de muncă în schimbul protecţiei s-a dezvoltat, în majoritatea ţărilor, în două sisteme diferite: taxarea şi arendarea. Familiile regale îşi răspândeau bogăţiile prietenilor din nobilime, cedându-le acestora titluri şi drepturi asupra pământurilor care le permiteau să colecteze veniturile (chiria) produse de ţăranii care ocupau pământurile. Pe lângă această chirie, oamenii care aparţineau de regatul unui stăpânitor erau nevoiţi să plătească o taxă. Stăpânitorul domeniului impunea poporului şi alte revendicări, precum serviciul militar. Supuşii erau constrânşi să îndeplinească serviciul militar deoarece regii stăpâneau domeniile nu doar prin dreptul din naştere, dar şi prin putere militară. Stăpânitorii puteau fi doborâţi de către alţi stăpânitori, uneori chiar şi de către supuşi. Rareori însă se întâmpla că ţăranii să observe vreo diferenţă atunci când tronul era ocupat de către un nou conducător. Însă viaţa ţăranilor nu era în totalitate cenuşie. Aveau posibilitatea să facă comerţ cu alte regate, astfel încât nivelul de trăi a crescut, dând naştere claselor de comercianţi şi de meşteşugari, care aveau posibilitatea să îşi câştige existenţa nu prin muncă pământului, ci prin dibăcia arătată în propriul meşteşug. Astfel au apărut locuinţele şi prăvăliile non-agrare, pentru care deşi se plăteau încă chirie şi taxe lorzilor şi regilor, erau cumpărate, vândute şi închiriate de către oamenii de rând. Comercianţii mai înstăriţi au devenit primii moşieri care nu făceau parte din clasa nobilimii. Aceşti comercianţi nu aveau drept de proprietate asupra pământului, ci asupra caselor construite pe acel pământ.

Regele a murit

Multe aristocraţii au fost în cele din urmă înlocuite - de obicei prin decapitarea aristocraţilor, cu aşa numitele meritocraţii, sisteme în care cei mai buni şi mai iluştri conduceau o naţiune pentru binele tuturor. Schimbarea nu a avut efectul scontat, însă, iar rezultatul real a fost apariţia politicii. Fostele domenii au fost împărţite în parcele mai mici şi vândute într-o aşa zisă piaţa liberă. Singurii care aveau însă resursele financiare ca să cumpere acele titluri de proprietate erau fie comercianţi înstăriţi, fie foşti aristocraţi care au reuşit să scape de furia revoluţionarilor. Ţăranii, însă, au fost singurii care nu au făcut un progres semnificativ de la starea iniţială de fermieri la societăţi agrare.

Cu aceasta am încheiat şi partea a doua a istoriei afacerilor imobiliare. Rămâne să vă prezint a treia şi ultima parte din evoluţia afacerilor imobiliare de-a lungul timpului. Vă doresc o săptămână cât mai frumoasă!