Facturi mai mici la energie: programul Casa Verde 2023 se va lansa în curând

Diverse
24/04/2023

Facturi mai mici la energie: programul Casa Verde 2023 se va lansa în curând

Programul Casa Verde este o oportunitate excelentă pentru proprietarii de locuințe din România de a investi în surse de energie regenerabilă și nepoluante, prin achiziționarea și instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice. Acest program oferă finanțare pentru a ajuta la producerea de energie electrică prin intermediul panourilor solare și utilizarea acesteia de către consumatorii racordați la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice.

Prin instalarea echipamentelor și tehnologiilor eficiente energetic acoperite de program, proprietarii de locuințe pot reduce semnificativ costurile de energie și economisi bani pe termen lung. Pe lângă economiile de costuri, instalarea unor echipamente cu eficiență energetică ridicată, precum panouri solare sau centrale termice, poate crește valoarea proprietății dumneavoastră, reprezentând o investiție durabilă cu beneficii financiare majore.

În 2023, programul Casa Verde include mai multe obligații pentru instalatori, precum o garanție și o preanaliză a documentelor. Finanțarea este acordată în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei. Suma finanțată de către autoritatea de management pentru fonduri (AFM) se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența se suportă de către beneficiarul final din surse financiare proprii.

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 se va desfășura pe regiuni, iar durata de înscriere pe regiune va fi de două zile. Bugetul disponibil pe fiecare zonă va fi calculat în funcție de numărul de case intabulate, potrivit autorităților. Pentru a se înscrie în program, persoanele fizice vor accesa o aplicație de pe site-ul AFM, unde vor încărca o copie după buletin și extrasul de carte funciară, iar odată intrați în program, vor avea de depus mai multe documente legate de locuință cu ajutorul instalatorului. Înscrierile pentru persoanele fizice în cadrul acestui program ar urma să debuteze în luna mai.

Pe lângă programul Casa Verde, care oferă finanțări de 20.000 de lei, există în pregătire la Ministerul Investițiilor Europene un alt proiect. Uniunea Europeană pregătește vouchere în valoare de 25.000 de lei pentru cei care doresc să investească în panouri fotovoltaice, pompe de căldură și baterii pentru stocarea energiei solare. Programul ar urma să fie creat pe modelul Casa Verde, dar simplificat și complet automatizat. Înscrierile ar putea începe în această toamnă, în luna septembrie. Cu voucherul de 25.000 de lei pot fi instalate pe casă 6 panouri fotovoltaice cu o putere de 3 kilowaţi fiecare. Sistemul produce 3.500 de kWh pe an, adică o medie de 300 de kWh pe lună. Beneficiarii vor trebui să plătească o contribuție de 10%, aşadar 2.500 de lei. 

Cine poate aplica pentru Casa Verde 2023?

· Persoanele fizice cu domiciliul în România și parohiile.

· Persoanele care locuiesc la adresa unde se implementează proiectul.

E necesar ca solicitantul să fie proprietarul imobilului unde dorește să instaleze sistemul fotovoltaic.

· Persoanele fără obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare.

Pentru case eficiente energetic și pentru cele mai eficiente investiții imobiliare, consilierii noștri vă invită să îi contactați!