Ce este psihologia culorilor și cum poate aceasta să te ajute să îți vinzi locuința - Partea I

Ce este psihologia culorilor și cum poate aceasta să te ajute să îți vinzi locuința - Partea I

Culorile joacă un rol important în viaţa fiecărei persoane. Ne este dificil să ne imaginăm o lume fără culori, însă ceva ce este şi mai dificil de conceput este că aceste culori, fie că este vorba de albastrul liniştitor al unui cer senin de vară sau de albul impersonal al unei săli de aşteptare, pot să aibă un efect psihologic şi fizic asupra noastră.

Toată lumea are o anumită reacţie la culori, însă există o serie de factori care influenţează atât reacţia cât şi intensitatea acesteia. Cercetătorii nu au reuşit încă să stabilească un sistem de clasificare universal care poate să prezică modurile în care oamenii vor interpreta culorile din jurul lor. Dificultatea constă în faptul că varsta, sexul, cultura, starea emoţională şi mentală a unei persoane, precum şi experienţele specifice ale unei persoane, pot să aibă un efect asupra reacţiei la o anumită culoare. Reacţiile solicitate de culori variază în tip şi în intensitate de la persoană la persoană. Această complexitate nu a avut un efect descurajant asupra cercetărilor, astfel încât psihologia culorilor (înfrăţita cu studiul preferinţei culorilor) este un subiect popular.

Studiul psihologiei culorilor nu este realizat doar în scopuri academice, însă. Multe aspecte ale marketing-ului se axează asupra impactului pe care culorile le au asupra oamenilor. Totul, de la logo-uri şi săli de aşteptare, este creat ţinând cont de psihologia culorilor. Oamenii iau în considerare culorile în alegeri care ţin de îmbrăcăminte, modă şi uniforme, precum şi de decoraţiuni interioare, încăperi de spital şi grădiniţe. În următoarea parte a acestui articol, vom urmări cum diferite culori ne afectează şi vom vedea care sunt candidaţii ideali din gama culorilor care ar putea să ne ajute în procesul de vânzare al unei locuinţe.