Ce este psihologia culorilor, și cum poate aceasta să te ajute să îți vinzi locuința - Partea a III-a

Ce este psihologia culorilor, și cum poate aceasta să te ajute să îți vinzi locuința - Partea a III-a

Utilizarea psihologiei culorilor

Psihologia culorilor poate să joace un rol semnificativ în vânzarea unei proprietăţi, atât în exteriorul cât şi în interiorul locuinţei. Dacă aveţi o casă sau un apartament de vânzare, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteţi face este să aplicaţi un strat proaspăt de vopsea. Deşi foarte important, acest pas include şi anumite limitări, pe care le vom explora în continuare. În primul rând, trebuie să ne concentrăm pe exteriorul locuinţei. Indiferent cât de mult vă place portocaliul sau movul, nu vă vopsiţi casa în acele culori. Când încercaţi să vindeţi o locuinţă, cel mai importat aspect pe care să îl aveţi în vedere este luarea în considerare a dorinţelor unui potenţial cumpărător; astfel, principalul obiectiv este să vă faceţi proprietatea atractivă pentru cele mai variate categorii de potenţiali cumpărători. Albul este fără îndoială alegerea cea mai sigură, dar nu uitaţi să luaţi în considerare şi aspectul general al împrejurimilor. Este recomandat să alegeţi culori care se îmbină cu schemă generală de culori ale caselor vecinilor. O casă vopsită în mod necorespunzător poate să scadă valoarea proprietăţilor din vecinătatea sa. Mai jos sunt câteva culori recomandate pentru noul look al casei dumneavoastră:
  • Alb
  • Gri
  • Albastru
  • Cafeniu/Maro
  • Crem
  • Bej
  • Verde
  • Galben
  • Roșu
Deşi câteva culori organice s-au strecurat în ultima parte a listei, tonurile neutre estompate din capul listei sunt cele mai recomandate, dintr-o serie de motive. Acestea pot să proiecteze imaginea unei case mai curate, mai luminoase şi mai spaţioase. Nuanţele deschise, neutre, pot să creeze impresia de nou şi proaspăt într-o casă. Nu în ultimul rând, culorile deschise sunt mai puţin predispuse la a se decolora/estompa în timp.

Lucrurile se schimbă puţin în cazul obloanelor, a tâmplăriei de la ferestre şi a uşilor. Selectarea uneia dintre culorile de mai sus rămâne în continuare varianta sigură, însă aici există o libertate mai mare de decizie. De asemenea, dacă nu există posibilitatea să vopsiţi întregul exterior al casei, aici ar trebui să vă concentraţi eforturile. Aspectul uşii principale este deosebit de important; o culoare caldă şi primitoare poate să facă o impresie foarte favorabilă asupra potenţialilor cumpărători. Atunci când alegeţi culori secundare, aveţi grijă la modul în care interacţionează culorile. Acest aspect poate să facă diferenţa dintre o schemă de culori reuşită şi una ratată. Dacă simţiţi că nu aveţi ochiul format pentru astfel de lucruri, luaţi în considerare apelarea la un consultant de design care să vă ajute să faceţi alegerile potrivite.

Haideţi să păşim în interior pentru un moment şi să analizăm modul în care psihologia culorilor poate să influenţeze percepţia cumpărătorilor asupra interiorului locuinţei dvs. Aceleaşi elemente sunt importante şi aici: tonurile neutre, deschise pot să facă o încăpere să arate mai luminoasă şi mai spaţioasă, astfel încât tonurile cât mai apropiate de alb ar trebui să fie între primele variante. Dacă folosiţi amorsa, aceasta poate acoperi orice urme şi scheme de culori învechite pe care poate încercaţi să le acoperiţi. Dacă nu puteţi să vopsiţi tot interiorul locuinţei dvs., concetrati-vă pe primele încăperi în care vor intra potenţialii cumpărători, pe zonele cu probleme (dacă există) şi pe încăperile mai mici, care ar avea de câştigat de pe urma unei revopsiri care să creeze impresia unui spaţiu mai generos. Nu în cele din urmă, dacă aţi luat decizia să investiţi timp şi bani în vopsirea proprietăţii dvs, aveţi grijă să afle şi cumpărătorii acest lucru. Orice reclamă, afiş sau promovare a proprietăţii trebuie să menţioneze când renovarea a avut loc, precum şi calitatea materialelor folosite.

Mai multe informaţii despre culori şi interpretarea lor conform psihologiei culorilor găsiţi aici. Dacă aveţi nevoie de inspiraţie pentru posibile scheme de culori pentru noua dvs. locuință, s-ar putea să o gasiti aici.

Sursă articol: home.howstuffworks.com