Baza Sportivă „La Terenuri” ar putea fi inaugurată în această vară. Zonele din Mănăștur unde proprietățile vor fi mai atractive din punct de vedere imobiliar

Diverse
31/05/2022

Baza Sportivă „La Terenuri” ar putea fi inaugurată în această vară. Zonele din Mănăștur unde proprietățile vor fi mai atractive din punct de vedere imobiliar

Una dintre cele mai dense zone ale Mănășturului, partea de cartier care pornește dinspre străzile Primăverii și Izlazului, până spre pădure, va beneficia în curând de o bază sportivă și de agrement similară celei din Gheorgheni, o facilitate publică modernă care  va spori valoarea imobilelor dintr-un areal cu zeci de mii de apartamente.

Sursa
foto:
https://cluj-city.map2web.eu/

Lucrările la Baza Sportivă „La Terenuri” au început în primăvara anului 2020, iar acum constructorii sunt pe ultima sută de metri, mai având puțin până la finalizare. Potrivit municipalității, șantierul s-ar putea încheia până la sfârșitul lunii iunie, ceea ce înseamnă că, în această vară, mănășturenii se vor putea bucura, cu mic, cu mare, de noua zonă verde a celui mai mare cartier al orașului.

Toți mănășturenii și toți clujenii vor beneficia de noile facilități sportive și de agrement, dar locuitorii din zona limitrofă sunt primii care vor simți creșterea calității vieții după inaugurarea spațiului verde „La Terenuri”. 

Dacă zona Mănășturului dinspre pădure era, în trecut, oarecum defavorizată din punct de vedere imobiliar din cauza distanței mai mari a imobilelor față de străzile Primăverii și Izlazului, adică față de stațiile de transport în comun și de centrul cartierului, acum zona va fi favorizată de imediata apropiere a celei mai noi și mai moderne baze sportive și de agrement din Cluj. Consecințele imobiliare sunt ușor de intuit: proprietăți mai ușor de vândut și de închiriat, la prețuri mai bune! 

Străzile Mehedinți, Parâng, Bucegi, Huedinului, Mărișel, Bucovina, aleile Negoiu, Bâlea, Tazlău, Retezat, Ciucaș, Cioplea, Borșa, Moldoveanu, Gurghiu, Putna, Meziad, Iezer, Clăbucet, Vidraru vor fi văzute cu alți ochi din această vară de către  cei care își caută o locuință într-un cartier verde, cu facilități moderne.

Terenul pe care este construită noua bază sportivă este delimitat de pârâul Calvaria în partea de vest, liziera pădurii Mănăştur în partea de sud, strada Mărişel şi zona ansamblurilor de locuinţe colective construite înainte de 1990 în partea de est şi nord. Prin edificarea bazei „La Terenuri”, municipalitatea a urmărit transformarea completă a vastului teren de 4,2 hectare (42.410 metri pătrați). Mănășturenii vor avea aici facilități cu acces gratuit pentru recreere, sport și relaxare, atât în aer liber, cât și indoor, așadar acestea vor fi disponibile atât vara, cât și iarna. Parcul de agrement va cuprinde spații verzi amenajate de peste 18 000 de metri pătrați, pe care se vor planta peste 430 de arbori.

Pentru activitățile sportive în aer liber, clujenii vor avea la dispoziție terenuri pentru tenis de câmp, baschet, mini fotbal, badminton, volei. Terenurile împrejmuite vor beneficia de suprafețe sintetice adaptate și de sisteme de nocturnă. Vor exista și terenuri de beach volley, cu nisip.

Amenajările exterioare pentru sporturile de masă vor include o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente pentru parkour, zone de skate park, zone pentru fitness (amenajate cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice dedicate juniorilor/seniorilor), zone de recreere pentru copii, cu diferite jocuri și trasee, zone de recreere pentru seniori (cu facilități pentru șah, tenis de masă ș.a.).

În spațiile închise amenajate se va putea practica squash, tenis de masă, va exista perete pentru escaladă și un studio pentru yoga/aerobic/fitness.

Baza Sportivă „La Terenuri” va avea și un amfiteatru în aer liber, care iarna poate fi amenajat drept patinoar.

Pentru cei care, chiar și în natură, se relaxează doar fiind conectați la internet, spaţiul va dispune de wi-fi gratuit, iar pentru siguranța vizitatorilor parcul va fi supravegheat video pe întreaga suprafaţă.

Pentru cei care vor veni la noua bază sportivă de la o distanță mai mare, se vor instala stații de încărcare pentru biciclete  și trotinete electrice, locuri de parcare pentru autoturisme și biciclete, stații de bike sharing.

Accesul în baza sportivă „La Terenuri” se va putea face din strada Mehedinți, din strada Mărișel, dar și peste pârâul Calvaria, unde două pasaje suplimentare au fost propuse pe lângă cel existent, realizându-se astfel conexiunea cu centrul cartierului Mănăștur.

În cel mai mare cartier al orașului, așadar, în curând se va inaugura una dintre cele mai mari și mai moderne baze sportive, care va crește nu doar calitatea vieții riveranilor, ci și valoarea proprietăților acestora.

Pentru cele mai profitabile investiții în zonă, vă invităm să ne contactați! Consilierii Welt Imobiliare va stau la dispoziție cu un portofoliu bogat de locuințe