Anul 2024 a debutat cu tranzacții imobiliare în creștere la Cluj

Diverse
26/03/2024

Anul 2024 a debutat cu tranzacții imobiliare în creștere la Cluj

Anul 2024 a debutat cu tranzacții imobiliare în creștere la Cluj și la nivel național, o tendință pozitivă pe care o putem remarca atunci când comparăm cifrele cu cele de anul trecut. În ciuda unui context economic dificil, imobiliarele au rămas în atenția investitorilor, achiziția unei proprietăți aducând plusvaloare pe termen scurt, mediu și lung, indiferent de etapa economică traversată. Nevoia de locuire este una constantă, atât în perioadele de prosperitate, cât și în cele de recesiune, acesta fiind motivul pentru care vânzările și închirierile de locuințe reprezintă mereu o investiție solidă. În plus, modernizările majore din ultimii ani, de care a beneficiat Clujul, au sporit calitatea vieții în municipiu și atractivitatea orașului pentru locuitori și pentru mediul de business, fapt care se reflectă și în statisticile pieței imobiliare.

Februarie 2024 versus februarie 2023

În februarie 2024, la Cluj au fost vândute 2460 de imobile, față de 2046 în aceeași perioadă a anului trecut. 

Potrivit celor mai recente date statistice oferite de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în februarie 2024, la Cluj s-au vândut 2460 imobile – 799 unități individuale, 535 terenuri intravilane fără construcții, 797 terenuri intravilane cu construcții, 4 terenuri extravilane neagricole și 325 terenuri extravilane agricole.

Prin comparație, în februarie 2023, la Cluj s-au vândut 2046 imobile – 652 unități individuale, 457 terenuri intravilane fără construcții, 676 terenuri intravilane cu construcții, 5 terenuri extravilane neagricole și 256 terenuri extravilane agricole.

Și celelalte centre regionale au înregistrat luna trecută cifre de vânzări pozitive: 2577 imobile au fost tranzacționate în Brașov, 2359 în Constanța, 2645 în județul Timiș și 3231 în Iași. 

În februarie 2024 au fost tranzacționate, la nivel național, 53793 de imobile, cu 16552 mai multe față de luna anterioară, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor vândute în România în luna februarie a acestui an este cu 6532 mai mare față de februarie 2023.

Debut pozitiv în 2024

În primele două luni ale acestui an, Clujul a înregistrat o tendință pozitivă de tranzacționare raportat la aceeași perioadă a anului trecut, cu un număr total de 3970 vânzări imobiliare încheiate în 2024, față de 3110 în 2023.

Cifrele de vânzări evidențiază, așadar, o piață imobiliară vie, în dezvoltare, atractivă în continuare, în pofida contextului socio-economic internațional dificil.

Clujul rămâne una dintre regiunile preferate de investitori, dar și de către locuitorii care găsesc aici oportunități bogate de viață și de carieră, un mediu în care locuirea, chiar dacă e mai scumpă față de alte zone ale țării, aduce beneficii pe măsură, ca nivel de trai. 

Dacă doriți să cumpărați, să vindeți sau să închiriați un apartament, o casă, un teren sau un spațiu comercial în Cluj, apelați la consilierii Welt Imobiliare, care vă pot facilita orice tranzacție. Căutăm împreună, reușim împreună!