Anul 2020 a fost marcat, și la nivel economic, de criza sanitară. Imobiliarele însă, potrivit datelor ANCPI, au suferit mai puțin decât alte sectoare, numărul tranzacțiilor încheiate în 2020 fiind în creștere față de anul 2019.Sporirea vânzărilor, în ciuda tuturor restricțiilor și opreliștilor, se poate ...
14/11/2020
Fiecare proprietar se aşteaptă ca locuinţa sa fie tranzacţionată repede, mai ales într-o piaţă atât de dinamică precum cea a Clujului. Însă ce e de făcut atunci când cererile de vizionare întârzie să apară?O parte seminificativă dintre vânzători reduc preţul locuinţei puse în vânzare cel puţin o ...
06/11/2020
Potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, plafonul maxim până la care se poate aplica cota redusă de TVA de 5% la achiziționarea locuințelor va crește la 140 000 de euro. În prezent, nivelul acestui plafon este de 450 000 de lei (aproximativ 92 000 de euro). ...
29/10/2020
Tinerii căsătoriți, sub 35 de ani, care și-ar permite să plătească o locuință în rate (prin credit ipotecar sau „Noua casă”), dar care nu au posibilitatea de a achita avansul necesar pentru achiziționarea ei printr-un credit, ar putea primi în viitorul apropiat o șansă prin accesarea Fondul de ...
16/10/2020
Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu, a dat, în luna septembrie, startul pentru Programul „Casa Eficientă Energetic”, prin care 9 000 de români pot beneficia de câte 15.000 de euro pentru eficientizarea energetică a locuințelor. Scopul programului, care are un buget de 430 de ...
28/09/2020
La Cluj-Napoca, în ultimii ani, tranzacțiile imobiliare au fost pe val, în pofida profețiilor despre criza economică ce nu a mai venit și chiar și în ciuda actualei crize sanitare. Datele oficiale, oferite de Cadastru și de Primăria Cluj-Napoca, ce nu pot fi contestate, ne arată un domeniu sănătos, care a mers ...
15/09/2020
Odată cu intrarea în vigoare a restricțiilor de deplasare și a recomandărilor de distanțare socială, balconul sau terasa a devenit un spațiu foarte apreciat. Chiar și înainte, balconul era mijlocul prin care puteam să ne asigurăm puțină verdeață în mijlocul betoanelor și o gură de aer proaspăt. Așadar, ...
Pandemia de coronavirus ne-a arătat importanța spațiilor verzi și a celor de agrement aflate în preajma locuinței. O proprietate situată într-o zonă verde, cu parcuri, locuri de joacă, înseamnă o calitate mai bună a vieții pentru locatari, față de un apartament dintr-o zonă mai „gri”.Clujul are deja ...
29/08/2020
Imobiliarele și-au revenit rapid după starea de urgență, datele oficiale arătând un domeniu sănătos, stabil, cu vânzări consistente. Luna iulie a acestui an, în ciuda crizei sanitare, a fost, din nou, una de creștere, comparativ cu perioada similară a anului anterior, când nimeni nu bănuia măcar că ne vom ...
21/08/2020
„Noua Casă” a înlocuit vechiul program „Prima Casă”, care a funcționat la nivelul pieței timp de peste un deceniu. Noul program prevede plafoane de creditare mai mari, dar și un avans mai mare pentru locuințele noi. Doar imobilele mai vechi de 5 ani, având un preț până în 70.000 euro, vor putea fi ...
31/07/2020
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a publicat datele statistice privind vânzările de imobile din luna iunie a acestui an, date care ne arată cifre și evoluții îmbucurătoare. Clujul a rămas pe podiumul vânzărilor la nivel național - pe locul doi după zona Capitalei și a județului ...
23/07/2020
Pandemia pe care am traversat-o până în prezent și-a pus, cu siguranță, amprenta asupra mediului economic în general, iar piața imobiliară, un motor al dezvoltării Clujului, a fost la rândul ei afectată de măsurile luate de către autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Limitarea ...
16/06/2020
Primele două luni ale anului 2020 au fost de bun augur pentru piața imobiliară autohtonă, care a înregistrat noi creșteri, atât în ceea ce privește cererea, cât și valoarea apartamentelor. Pe segmentul rezidențial, Cluj-Napoca a rămas capitala investițiilor, prețurile de aici înregistrând cele mai ...
09/03/2020
Centura Metropolitană a Clujului, prognozată a se realiza în următorii ani, va crea, atât în municipiu, cât și în arealurile din jurul orașului, aflate pe traseul centurii, noi zone de dezvoltare imobiliară. În aceste locații vor fi profitabile pentru investitori atât terenurile, care vor fi la mare căutare, ...
29/02/2020
Cu toate că, la începutul acestui an, oficialii guvernamentali analizau programul Prima Casă din perspectiva necesității continuării sale în forma în care s-a desfășurat până acum, în final, condițiile de acordare a acestui tip de creditare au rămas neschimbate, iar suma alocată a rămas aceeași de anul ...
24/02/2020